Ce metode se puteau folosi pentru a gestiona executarea sarcinilor asincrone înainte de introducerea sintaxei async/await?

Înainte de apariția sintaxei async/await în JavaScript pentru gestionarea sarcinilor asincrone, se foloseau mai multe metode principale:

• Funcții callback — transmiterea unei funcții care este apelată după finalizarea unei operații asincrone:

  fs.readFile('file.txt', (err, data) => {
    if (err) throw err;
    console.log(data);
  });
  

• Promisiuni (Promises) — obiecte care reprezintă rezultatul unei operații asincrone, cu metodele .then() și .catch():

  fetch(url)
    .then(response => response.json())
    .then(data => console.log(data))
    .catch(error => console.error(error));
  

• Biblioteci pentru gestionarea asincroniei — de exemplu, async.js, care ofereau funcții utile pentru executarea secvențială sau paralelă a sarcinilor.

Aceste metode permiteau organizarea codului asincron, evitând "Iadul callback-urilor" și îmbunătățind lizibilitatea înainte de apariția async/await.