Explicați diferențele dintre structura de date stivă și zona de memorie heap.

Stiva este o structură de date care funcționează după principiul LIFO (ultimul venit, primul ieșit). În programare, stiva este adesea folosită pentru stocarea variabilelor locale și gestionarea apelurilor de funcții. Este organizată ca o zonă de memorie cu dimensiune fixă, unde datele sunt adăugate și eliminate doar dintr-un capăt — vârful stivei.

Heap-ul (heap) este o zonă de memorie dinamică folosită pentru stocarea obiectelor și datelor a căror dimensiune și durată de viață nu sunt cunoscute în timpul compilării. Memoria heap-ului este alocată și eliberată dinamic, de obicei cu ajutorul funcțiilor precum malloc/free în C sau operatorul new/delete în C++.

Principalele diferențe:

• Gestionarea memoriei: stiva este gestionată automat (de exemplu, la ieșirea dintr-o funcție, variabilele locale sunt șterse), heap-ul necesită gestionare explicită sau un colector de gunoi.
• Dimensiune: stiva este de obicei limitată în dimensiune, heap-ul este mult mai mare și mai flexibil.
• Viteză: operațiile pe stivă sunt mai rapide, deoarece implică doar deplasarea unui pointer, operațiile pe heap sunt mai lente din cauza căutării unui bloc liber.

Exemplu de utilizare în iOS:

• Variabilele locale și parametrii funcțiilor sunt stocați în stivă.
• Obiectele create dinamic în Objective-C și Swift sunt plasate în heap.