Explicați diferențele dintre gestionarea memoriei în stivă și în heap în contextul programării.

În programare, memoria este gestionată de obicei în două moduri principale: stivă și heap.

Stivă — este o zonă de memorie unde sunt stocate variabilele locale și parametrii funcțiilor. Funcționează după principiul LIFO (ultimul venit, primul ieșit). Memoria din stivă este alocată și eliberată automat la intrarea și ieșirea din funcții, ceea ce este foarte rapid și eficient. Cu toate acestea, dimensiunea stivei este limitată și nu se pot stoca obiecte mari sau date cu durată de viață dinamică.

Heap — este o zonă de memorie pentru alocare dinamică, unde obiectele sunt create și rămân până când există referințe către ele (în Go, colectorul de gunoi eliberează automat memoria neutilizată). Memoria din heap este alocată și eliberată manual sau automat, ceea ce este mai lent decât în stivă, dar permite crearea de obiecte cu durată de viață arbitrară și dimensiuni mari.

Exemplu în Go:

func exemplu() {
    x := 10           // variabila x este stocată în stivă
    p := new(int)     // alocare de memorie în heap
    *p = 20
}

Aici, x este o variabilă locală în stivă, iar p indică spre memorie în heap.

În rezumat:

• Stivă: alocare/eliberare rapidă, dimensiune limitată, date locale.
• Heap: alocare dinamică, dimensiune mai mare, gestionarea duratei de viață a obiectelor.